duminică, 15 noiembrie 2009

Amintiri


Doar amintirile

Se pierd ca hârtiile,

Însă ele înfăptuiesc

Un lucru sufletesc.


         P.S. Asta e pentru tine, Liz, 10 ani de când suntem cele mai bune prietene:*

vineri, 19 iunie 2009

Iubire complicată



Mă simțeam atrasă și dezarmată de el. Mă ispitea mai mult faptul lui, ceea ce era fascinant în viața lui. Doar el mă făcea fericită. Era fermecător în sensul magic al cuvântului. Pasiunea îl făcea frumos. Era ucigător de excitant și peste fire de ispititor. Ardeam de nerăbdare să dezvalui misterul trupului său, patima crescând delicos si firesc. Farmecul senzual mă copleșea. Mă păcălea cu atingeri, fiind halucinant de dulci și fierbinți. Avea buzele fragede si delicioase. Ochii erau tot mai aprinși. Simțeam o fericire atat de dulce, încat îmi pierdeam răsuflarea. Mă intoxicam de dragoste. Amândoi ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același sentiment nefiresc de dulce, incapabili să ne scurtăm de farmec. Ochii noștri se căutau, se găseau și se înlănțuiau. Perfecțiunea îmbrățișărilor lui, dependența de el mă faceau să-l doresc tot mai sincer. Descifra dorul fără să-i bănuiască dulceața. 
Câteodată îmi închipuisem lucruri cu desăvarșire absurde și sufeream cumplit. Imaginația nu ma cruța o clipa. Cea mai verificată încredere putea fi anulată de un singur gest. Îmi simțeam trupul numai o rană. Era o durere bolnăvicioasă. Atât de complicat îi era sufletul. Simțeam cum parcă se năruie ceva. Copilăroasa bucurie se transformase într-un fior înghețat. Imaginea lui mă urmărește. Sunt ca o urmă de melancolie. Zeci de sentimente mă străbat. Parcă aș fi săvârșit un mare pacat pentru ca îl iubeam și iubesc nebunește. Unde e acum poarta de fericire deschisă spre lume? Sunt legănări dintre vis și amintire. Ce fericire îi daruiam din senin, fără ca să o merite. Suferința mă invadează pe toate părțile sufletului și ale trupului. Îl încânta doar naivitățile mele. Niciodată nu voi putea să mă împotrivesc patimilor mele, adică el.

luni, 4 mai 2009

Noul labirint și tărâmul lui


Într-o zi când aveam chef de liniște, mă duc prin gradină și mă așez pe firele de iarba moi care gâdilau intes picioarele mele subțiri. Am adormit! Când m-am trezit iarba crescuse..eram înconjurată..părea un labirint. Căutam ieșirea..
După câteva minute chinuitoare, o pasăre zbura deasupra mea și mă urmărea. Eram în delir, nu știam ce să fac și de aceea am zis:
- De ce mă tot urmărești? știind de absurditatea întrebării mele către o pasăre.
S-a aștezat pe umărul meu și am decoperit la piciorul ei o hârtie înfășurată cu o ață roșie. Pe acea hârtie erau desenate semne din labirint.Urmând semnele, m-am văzut ajunsă într-un loc plin de spini, în mijloc aflându-se scări în spirală care erau spre cer îndreptate.
La sfarșitul scărilor am găsit un tărâm cu animale în miniatură, copaci ce pluteau în aer, apă care țâșnea din pământ, nemaiajungând înapoi, flori cu un ochi, esențe ale fericirii..un adevărat mister!

Iubire neimplinita



Am căzut din cer. Felul tău de a fi a călcat pe aripile mele. Măcar de mi-ai îngriji aripile frânte. Lasă-mă să zbor din nou, să-mi șterg durerea din suflet și să uit de plâns. Pune-mi înapoi zâmbetul pe buze și citește dorința arzătoare de pe ele. Pătrunde înapoi în lumea mea. Dacă nu-mi dai iubire, dă-mi măcar inima înapoi. Smulge săgeata și vindecă rănile făcute de ea..E așa greu să-mi alungi suferința? Oare cer prea mult?